Descoperirea implantului: Procedura si indicații

descoperire implant dentar

Ce faci atunci când lipsa dinților de pe arcadă începe să-ți afecteze tot mai mult viața socială, sănătatea și starea de bine? Pe termen lung, pierderea dinților atrage după sine multe dezechilibre, iar cea mai eficientă soluție pentru a restabili funcția de masticație, dar și estetica zâmbetului tău este implantul dentar.

Dacă în urma consultației de specialitate s-a decis că ai nevoie de unul sau mai multe implanturi, înseamnă că ai auzit și despre procedura de descoperire a acestuia. Află, parcurgând acest articol, ce presupune descoperirea implantului dentar, dar și care sunt indicațiile specialiștilor.

Procedura de descoperire a implantului dentar

Pentru a înțelege cât mai bine de ce se face o descoperire a implantului, e important ca fiecare pacient să înțeleagă cum arată procedura implantului dentar. Totul începe cu o consultație amănunțită și cu un plan de tratament bine pus la punct. Urmează igienizarea și pregătirea cavității bucale. Implantul se inserează printr-o incizie, iar apoi se suturează. Succesul acestei etape consta în modul în care implantul se integrează în os.

De regulă, procesul de osteointegrare durează între 4 și 6 luni, iar la final, pacientul ajunge din nou pe scaunul din cabinet pentru a se descoperi implantul dentar. Procedura se realizează sub anestezie locală și durează relativ puțin. După ce anestezicul începe să-și facă efectul, cu ajutorul unei mici incizii, se înșurubează un bont de vindecare în implantul dentar. Acesta are rolul de a pregăti gingia pentru etapa protetică. Țesutul gingival se va închide în jurul bontului, urmând să se vindece în următoarele zile.

procedura descoperire implant dentar

Indicații pentru descoperirea a implantului dentar

Pentru că fiecare caz este unic, dar și pentru că fiecare pacient are propriul ritm de vindecare și adaptare, echipa medicală va decide când are loc procedura de descoperire a implantului. De altfel, e bine să cunoști și alte aspecte, precum:

  • Perioada de vindecare durează în jur de 2 – 3 săptămâni, în funcție de răspunsul organismului;
  • Există situații în care implantul dentar rămâne expus încă de la început. În acest caz, se va sări peste etapa de descoperire a implantului dentar. Decizia aparține doar echipei medicale;
  • Procedura de descoperire a implantului poate avea loc și în situații excepționale, atunci când implantul nu s-a integrat cu succes sau atunci când apar diferite alte complicații.

Recomandări după descoperirea implantul dentar

Vindecarea după implantul dentar constă într-o perioadă de aproximativ 21 de zile, însă majoritatea pacienților se simt mult mai bine după aproximativ 3 – 7 zile. Așa se întâmplă și în cazul descoperii implantului dentar. Urmează câteva zile în care vei simți un disconfort, însă această senzație va dispărea în cel mai scurt timp. Deși se consideră că această procedură este lipsită de complicații, e bine să anunți dacă apar dureri. Iată câteva recomandări pentru această perioadă:

  • Evită consumul de alcool și tutun;
  • Evită exercițiile fizice intense, dar bucură-te de câteva plimbări lejere;
  • Nu mesteca în zona operată;
  • Consumă doar alimente moi, la temperatura corpului;
  • Controlează durerea și inflamația cu ajutorul analgezicelor, doar în doza recomandată în cabinet. Medicamentele se administrează doar în baza rețetei;
  • Optează pentru o igienă orală corespunzătoare, dar nu agresa zona;
  • Cere ajutor specializat atunci când există semne de îngrijorare.

Îngrijirea implantului dentar

Știi deja în cât timp se vindecă gingia după implant, dar și când are loc procedura de descoperire a implantului. Totuși, pentru ca zâmbetul tău să arate tot timpul doar așa cum ai visat, este nevoie ca efortul specialiștilor să fie completat de o rutină de îngrijire adecvată. Nu trebuie să-ți schimbi total planurile de zi cu zi, ci doar să acorzi câteva minute pentru periaj, atât dimineața, cât și seara. E indicat să-ți completezi rutina cu apă de gură și ață dentară. De asemenea, se recomandă să programezi o consultație la fiecare 6 luni. În lipsa igienei adecvate, dar și în lipsa controalelor regulate și ședințelor de profilaxie, implanturile dentare pot fi afectate de bacterii.

Așadar, implantul dentar poate fi cea mai bună alternativă pentru zâmbetul tău, iar procedura de descoperire a acestuia face parte din planul de tratament. Se realizează sub anestezie locală, iar recuperare este destul de rapidă. Trebuie doar să respecți indicațiile primite în cabinet, iar mai târziu, să ai grijă de zâmbetul tău.

Data articol: 10 februarie 2024
4,9
+840 de recenzii reale în Google pentru Clinica LLL Dental

Pacienții noștri au evaluat pozitiv experiențele pe care le-au avut la clinica noastră. Le poți verifica direct în Google.

Profită de avantajele LLL:
  • medici buni – de 3 generații, creăm zâmbete sănătoase
  • garanție pentru fiecare lucrare
  • inovație – cele mai noi tehnologii și proceduri
  • totul într-un loc – laborator dentar propriu și radiologie dentară/CT
Calea Mosilor, Nr. 296, Bloc 46, Scara C, Parter, Bucuresti, Sector 2

Formular de Programare

This field is for validation purposes and should be left unchanged.

programează-te