Igienă corectă după implant dentar: Recomandările medicilor

igienta corecta dupa implantul dentar

Medicii recomandă să ne spălăm pe dinți de două ori pe zi și este aproape imposibil să nu fi auzit acest îndemn inclusiv în pauzele de publicitate ale postului de televiziune sau radio preferat. Este ideal să ne îngrijim dantura acasă și să mergem la fiecare 6 luni la control pentru a depista eventuale probleme în stadiu incipient.

Cu toate acestea, există pacienți care din diferite motive, precum: igienă precară, traumatisme sau alte probleme de sănătate ajung la stomatologie pentru a-și completa zâmbetul cu ajutorul unui implant dentar. Datorită evoluției din acest domeniu, astăzi este posibil ca fiecare pacient să aibă parte de un plan de tratament personalizat, un tratament cu rezultate care să contribuie atât la îmbunătățirea procesului de masticație, a stării generale de sănătate, cât și a imaginii personale. Dar cum îngrijim implanturile dentare? Aceasta este o întrebare care apare adesea în gândul pacienților încă de la prima consultație. În cele ce urmează, vom analiza împreună importanța igienei orale după implant.

Îngrijirea imediată după implant dentar

Pentru început, trebuie să știi că igiena după implantul dentar trebuie respectată cu aceeași strictețe ca igiena orală a dinților naturali, deși recuperarea după implantul dentar poate să te facă să te simți inconfortabil câteva zile. Este important să respecți indicațiile primite în cabinet atât în ceea ce privește îngrijirea, cât și în ceea ce privește administrarea medicamentelor cu efect antiinflamator.

În primele zile, poți folosi doar o periuță moale cu care să-ți cureți ușor dinți și o soluție antiseptică pentru a te clăti. Este important să nu agresezi zona cu mișcări rapide. Pentru a reduce senzația de disconfort poți aplica gheață sau o compresă cu apă rece pe obraz. Tot în această perioadă este esențial să monitorizezi cu atenție sângerările și să ceri sfatul medicului dacă observi semne de îngrijorare.

Alimentația după implantul dentar

Nu este recomandat să mănânci alimente tari sau crocante. Alimentația după implantul dentar se va rezuma pentru câteva zile la piureuri și alte alimente moi, ușor de mestecat. Pentru o vindecare rapidă, se recomandă lactate după implant dentar, pește, legume și fructe – alimente care îți vor întări sistemul imunitar. Cu alte cuvinte, mâncarea trebuie să fie călduță, moale și bogată în substanțe nutritive.

Recomandări pentru perioada postoperatorie

Există și alte recomandări după implant dentar, sfaturi pe care ar trebui să le respecți pentru a te bucura de o recuperare cât mai ușoară și rapidă. Iată câteva dintre acestea:

  • Evită efortul fizic în primele 72 de ore;
  • Odihnește-te cât mai mult și hidratează-te corespunzător;
  • Evită tutunul și alcoolul în primele zile după intervenție;
  • Nu clăti gura energic și nu folosi dușul bucal sau ața dentară în primele zile după intervenție.
igiena dupa implant

Tehnici de igiena dentară adecvate după implantul dentar

Chiar dacă recuperarea după implantul dentar s-a desfășurat în condiții foarte bune, nu înseamnă că trebuie să uiți de igiena orală. Reține că durata de viață a unui implant dentar depinde într-un procentaj foarte mare și de igienă. Pe lângă periuța și pasta de dinți, include în rutina ta zilnică dușul bucal, apa de gură și ața dentară.

Periuța de dinți

Cea mai importantă etapă a îngrijirii orale atât în ceea ce privește implanturile, cât și dinții naturali este periajul. Indicat car fi să te speli pe dinți după fiecare masă, dar cum ritmul alert al vieții cotidiene ne setează task-uri după task-uri, te poți rezuma la 2 – 3 minute de periaj în fiecare dimineață, după micul dejun și seara, înainte de culcare. Periajul după implantul dentar se poate realiza atât cu ajutorul periuței clasice, cât și cu ajutorul periuței electrice. Reține doar că trebuie să optezi pentru un model cu peri moi pentru a nu agresa gingia. De altfel, este recomandat să acorzi suficient timp curățării și să-ți periezi dinții cu mișcări ușoare.

Ața dentară

Rutina ta de igienă după implant dentar trebuie să cuprindă și ața dentară. De multe ori, periuța de dinți nu ajunge în toate spațiile interdentare. Drept urmare, este recomandat să folosești ața dentară imediat după periaj. În acest fel, vei putea elimina toate resturile alimentare. Asigură-te că nu pui presiune mare și că eviți rănirea gingiilor.

Apa de gură

Știai că apa de gură după implant dentar are rol antiseptic? Este recomandat să-ți clătești gura ușor, timp de aproximativ un minut. Astfel, vei curăța toate zonele, inclusiv spațiile interdentare. De altfel, apa de gură poate fi o idee excelentă pentru momentele în care periajul nu este posibil după fiecare masă. Nu uita să citești cu atenție indicațiile de pe etichetă și reține faptul că apa de gură nu se înghite.

Dușul bucal sau irigatorul bucal

Dacă nu ai folosit până acum, a sosit momentul să incluzi în rutina zilnică și un duș bucal pentru implanturi. Acesta este un mic dispozitiv care funcționează pe bază de apă pulsată cu presiune. Cu ajutorul acestuia poți îndepărta corect și eficient resturile alimentare, eliminând riscurile apariției diferitelor boli gingivale. Atenție, dușul bucal nu este recomandat în primele zile după implant!

igiena dintilor

Programul de vizite la stomatologie

Spuneam mai sus că vei primi numeroase sfaturi și recomandări încă din momentul în care te vei afla pe scaun, în cabinetul stomatologic. Pe lângă recomandările în ceea ce privește recuperarea și rutina de igienă orală, vei primi sfaturi prețioase și în ceea ce privește vizitele regulate la clinică.

Rolul consultațiilor regulate

Chiar dacă te simți bine și zâmbetul tău arată perfect, mai bine ca niciodată, tot trebuie să programezi consultații de rutină. Este important să ajungi la stomatologie la fiecare 6 luni, fie că ai sau nu implanturi dentare. În acest fel, micile probleme pot fi depistate la timp și reparate ușor, fără costuri care să te copleșească. În plus, starea ta generală de sănătate îți va mulțimi pentru fiecare programare respectată cu strictețe.

Detartrajul și periajul profesional

Profilaxia apariției complicațiilor din jurul unui implant dentar se face prin detartraj, în jurul implanturilor cu anse speciale, periaj profesional si alte manopere pe care la noi în clinică le cuprindem într-un pachet numit “pachetul de profilaxie IMPLANTO”. Acesta trebuie repetat la intervale diferite pentru fiecare pacient, în funcție de nevoi.

Periajul profesional, cel realizat în cabinetul stomatologic, trebuie efectuat în mod regulat pentru a menține sănătatea implanturilor dentare. Acestă procedură implică o curățare profundă și minuțioasă a implanturilor, eliminând placa bacteriană, tartrul și alte depuneri care pot afecta negativ zâmbetul tău.

Concluzionând, o igienă corectă este esențială pentru o bună sănătate orală. Respectă recomandările primire în cabinet, dar și programările regulate pentru controalele de rutină.

Data articol: 13 noiembrie 2023
4,9
+840 de recenzii reale în Google pentru Clinica LLL Dental

Pacienții noștri au evaluat pozitiv experiențele pe care le-au avut la clinica noastră. Le poți verifica direct în Google.

Profită de avantajele LLL:
  • medici buni – de 3 generații, creăm zâmbete sănătoase
  • garanție pentru fiecare lucrare
  • inovație – cele mai noi tehnologii și proceduri
  • totul într-un loc – laborator dentar propriu și radiologie dentară/CT
Calea Mosilor, Nr. 296, Bloc 46, Scara C, Parter, Bucuresti, Sector 2

Formular de Programare

This field is for validation purposes and should be left unchanged.

programează-te