Retracție gingivală: Cauze, tratament și recomandări

Atunci când gingiile se retrag, aspectul dinților tăi devine unul neplăcut, chiar stânjenitor. Problema și mai mare este că această retracție gingivală favorizează dezvoltarea bacteriilor și poate conduce în timp la probleme serioase, probleme care țin de aspecte mult mai importante decât estetica. Dacă dinții tăi par mai alungiți în ultima perioadă și simți un ușor disconfort la rece sau la cald, înseamnă că ai nevoie de ajutor de specialitate.

Retragerea gingiilor îți poate semnala o serie de probleme complexe, printre acestea se numără și parodontoza avansată. Află, citind articolul nostru, ce este retracția gingivală, cum se tratează, dar și care sunt recomandările medicilor.

Ce este retracția gingivală?

Prin retracție gingivală ne referim la procesul prin care marginea gingiilor care înconjoară dinții se retrage ușor, expunând rădăcina dentară. Dinții par mult mai alungiți, au o formă specifică și, în unele cazuri apare sensibilitatea la rece/cald. Procesul de retragere gingivală începe destul de lent și se poate agrava în timp, afectând inclusiv dinții vecini. De asemenea, există 3 grade de severitate: ușor, mediu și sever. Ar fi bine să ajungi la stomatologie încă din primul stadiu de evoluție.

Gingii sănătoase vs gingii nesănătoase

Pentru că starea gingiilor contribuie enorm la sănătatea dinților tăi, e bine să știi cum arată gingiile sănătoase, dar și cum le deosebești pe cele afectate de bacterii. Gingiile sănătoase au un aspect ferm și o culoare roz-coral. Acestea urmăresc atent marginile dinților, fără să existe goluri între rădăcină și țesutul moale.

Cum arată o gingie nesănătoasă? Primele semne care ar trebui să te pună pe gânduri sunt:

  • Sângerare la periaj sau în timpul folosirii aței dentare;
  • Inflamație;
  • Retragerea gingiei de pe dinte.

Dacă placa bacteriană care se formează de-a lungul gingiei nu este îndepărtată în timp util, apar iritațiile, gingivitele și, în cele din urmă, retracția gingivală.

Simptomele retracției gingivale

Sunt câteva semne care îți pot indica faptul că suferi de gingii retrase, iar principalul semn de întrebare trebuie să apară atunci când observi, în oglindă, expunerea rădăcinilor dinților. De asemenea, dinții afectați vor părea mult mai lungi comparativ cu dinții sănătoși de pe arcadă. Iată și alte semne:

  • Sângerare la periaj sau în timpul folosirii aței dentare;
  • Gingii inflamate și dureroase;
  • Halitoză (respirație urât mirositoare);
  • Mobilitate gingivală;
  • Mobilitate dentară.

Cauzele retracției gingivale

Retracția gingivală poate fi cauzată de o serie de factori și insistăm asupra faptului că, descoperită în timpu util, aceasta poate fi tratată mult mai ușor. Iată care sunt acești factori care îți pot afecta serios sănătatea orală:

Acumulările de tartru

Principalul inamic al sănătății orale este tartru dentar. Igiena orală deficitară, completată de consumul excesiv de zahăr și băuturi acidulate facilitează apariția depozitelor de tartru. Din păcate, tartrul dentar se poate curăța doar în cabinet, cu ajutorul tehnicilor speciale. Neîndepărtat la timp poate conduce la probleme serioase, printre care si retracția gingivală. Trebuie menționat și faptul că nu este suficient să te speli riguros pe dinți. În completarea rutinei de acasă, igienizarea profesională (realizată doar în cabinet) contribuie la menținerea sănătății orale, dar și la o stare de bine. E bine să te privești în oglindă și să fii mulțumit de aspectul dinților și gingiilor.

Periajul agresiv

E indicat să ai o igienă riguroasă, dar trebuie să eviți periajul agresiv. Dacă apeși cu putere pe dinți nu vei elimina depozitele de tartru. Folosește o periuță moale și curăță dinții prin mișcări circulare, blând, timp de 2 minute. Pe termen lung, periajul agresiv poate slăbi smalțul dentar, facilitând dezvoltarea bacteriilor. În același timp, o acțiune agresivă va contribui și la iritarea țesuturilor moi. Limitează-te la mișcări blânde și circulare!

Boala parodontală

Una dintre principalele cauze ale retracției gingivale este parodontoza – o infecție serioasă care afectează structura de susținere a dinților. Poți trata parodontoza cu laser dacă ajungi în timp util la stomatologie. Această boală poate apăra atât pe fond genetic, cât și din cauza neglijenței. Tratează-te corespunzător!

Bruxsim

Scrâșnitul din dinți poate conduce în timp la sensibilitatea și uzura smalțului dentar. De asemenea, presiunea puternică poate avea efecte devastatoare și asupra gingiilor. Există remedii pentru bruxim, de la gutiere speciale pentru bruxismul nocturn până la ședințe de terapie care reduc considerabil nivelul de stres.

Anumite proceduri stomatologice

Există anumite proceduri stomatologice care, realizate incorect, pot facilita apariția retracției gingivale. Ne referim aici la: folosirea aparatului ortodontic, albirea excesivă a dinților, un implant dentar inserat incorect.

Factori genetici

Fie că ne place sau nu, problemele de ordin dentar pot fi moștenite de la părinți. Astfel, retracția gingivală poate apărea chiar și pe fond genetic.

Vârsta

În unele cazuri, retracția gingivală poate fi asociată și cu înaintarea în vârstă. De aceea insistăm asupra igienei dentare, indiferent de vârstă.

Factori de risc asociați cu retracția gingivală

Înainte de a afla cu ce se tratează retragerea gingiei, trebuie să cunoști principalii factori de risc. Aici ne referim la:

  • periaj agresiv;
  • depozite mari de tartru;
  • fumatul excesiv;
  • modificări hormonale, în cazul femeilor;
  • istoric familial;
  • diabet;
  • HIV
  • obturațiile incorect realizate;
  • malpozițiile dentare;
  • afecțiunile gingivale netratate;
  • igiena orală necorespunzătoare.

Diagnostic și tratament pentru retracția gingivală

Există tratament pentru retracție gingivală, dar pentru a scăpa rapid și ușor de această problemă este recomandat să ceri ajutorul specialiștilor încă din fază incipientă. Când trebuie să mergi la stomatologie? Încă de la primele semne, atunci când observi o ușoară alungire a dinților și când simți disconfort la contactul cu alimentele sau băuturile reci/calde. În funcție de severitatea cazului, se pot aplica mai multe metode de tratament. De asemenea, poate fi nevoie de o singură vizită la cabinet ori de mai multe întâlniri cu echipa medicală.

Igienizare profesională și chiuretaj subgingival

Pentru început, se îndepărtează tartrul de sub linia gingiei, acolo unde periuța de dinți nu poate să ajungă în mod obișnuit. Pe lângă detartraj, se poate recomanda și o sesiune de air flow și periaj profesional. Dispozitivul air flow funcționează pe principiul unui jet puternic (cu apă și bicarbonat) care îndepărtează bacteriile din golurile adânci. În completare, se poate realiza și chiuretajul gingival – o intervenție prin care se elimină depunerile din jurul rădăcinilor și spațiilor mult mai greu de accesat. Chiuretajul se realizează sub anestezie locală, ceea ce înseamnă că pacientul se va simți confortabil pe tot parcursul vizitei la stomatologie.

Chirurgie gingivală

În cazuri mult mai complexe, se poate recomanda și chirurgia gingivală – îndepărtarea bacteriilor și repoziționarea gingiei în jurul dinților. Se îndepărtează gingia afectată, se curăța zona, se îndepărtează țesuturile afectare și se repoziționează gingia, cu ajutorul firelor de sutură. E o intervenție complexă, care se realizează doar la recomandarea echipei medicale.

Grefă gingivală

În unele cazuri se preia țesut sănătos din alte zone ale gurii și se atașează de gingii pentru a înlocui țesutul bolnav. Este o procedură folosită pentru a trata bolile gingivale, dar și pentru ajunge la un aspect estetic optim.

Tratamentul cu laser

De multe ori, pentru a completa chiuretajul gingival, echipa medicală recomandă și tratamentul cu laser. Acesta se folosește pentru a elimina țesuturile infectate, dar și pentru a dezinfecta zona. Laserul este folosit frecvent în stomatologie, fiind apreciat pentru precizie, dar și pentru contribuția pe care o oferă în procesul de regenerare a țesuturilor.

Complicații ale retracției gingivale netratate

Se poate trata retracția gingivală cu tratament de specialitate. În lipsa acestuia, boala poate progresa și poate conduce la alte probleme. Pe lângă durerea aproape insuportabilă, parodontoza este cea mai mare complicație la care te expui. Iată care sunt principalele semne ale bolii parodontale:

  • sângerarea gingiilor;
  • respirație urât mirositoare;
  • apariția pungilor parodontale;
  • mobilitate dentară;
  • pierderea dinților.

Așa cum se poate observa, pierderea dinților face parte din lista complicațiilor la care se expun pacienții cu afecțiuni gingivale. Ar fi păcat să ajungi aici, mai ales dacă ai dinți frumoși și puternici.

Cum poți preveni retracția gingivală?

Vestea bună este că retracția gingivală poate fi prevenită. Înainte de a face cunoștință cu recomandările medicilor, trebuie să-ți reamintim că e mult mai ușor să previi decât să tratezi. Ne întoarcem la prevenție. Iată ce trebuie să faci:

  • Mergi regulat la stomatologie: Regula generală este aceea de a programa un control de rutină la fiecare 6 luni. Totuși, există pacienți care, din diferite motive, au nevoie de o igienizare profesională și de un control minuțios mult mai des. Aceștia sunt pacienții mult mai expuși la apariția cariilor sau problemelor gingivale;
  • Respectă recomandările primite în cabinet: Nimeni nu te poate forța să apelezi la diferite planuri de tratament. Cu toate acestea, sănătatea nu ar trebui să fie discutabilă. Dacă, în urma controlului de rutină, ți s-a recomandat un plan de tratament specializat, ai face bine să accepți ajutorul medicilor;
  • Creează-ți o rutină de îngrijire complexă: Spală-te pe dinți de două ori pe zi sau după fiecare masă (dacă se poate) și adaugă în rutină: apa de gură, ața dentară și dușul bucal.

În cele din urmă, orice pacient trebuie să știe că retracția gingivală, o problemă care poate părea nesemnificativă, poate conduce în timp la probleme serioase, care îți pot afecta grav starea de sănătate. Prioritizează vizitele la stomatologie și cere ajutorul specialiștilor pentru a învăța cum trebuie să îți îngrijești dinții corespunzător!

Data articol: 4 iunie 2024
4,9
+840 de recenzii reale în Google pentru Clinica LLL Dental

Pacienții noștri au evaluat pozitiv experiențele pe care le-au avut la clinica noastră. Le poți verifica direct în Google.

Profită de avantajele LLL:
  • medici buni – de 3 generații, creăm zâmbete sănătoase
  • garanție pentru fiecare lucrare
  • inovație – cele mai noi tehnologii și proceduri
  • totul într-un loc – laborator dentar propriu și radiologie dentară/CT
  • program extins – luni-vineri, 08-21:30
Calea Mosilor, Nr. 296, Bloc 46, Scara C, Parter, Bucuresti, Sector 2

Formular de Programare

This field is for validation purposes and should be left unchanged.

programează-te