Terapie Laser
Sensibilitatea dentara este durerea de dinti provocata de uzura suprafetei dentare sau retracţia tesutului gingival.
TERAPIE CU LASER A SENSIBILITATII DENTARE
Cea mai frecventa cauza a sensibilitatii dentare la adulti este expunerea radacinii ca urmare a retractiei gingivale. Radacinile nefiind acoperite de smalt, miile de canale care conduc la centrul cu terminatii nervoase al dintelui (camera pulpara) devin expuse. La contactul dintilor cu diversi stimuli precum caldura, recele sau presiunea, veti simti durere.
Aceasta afectiune poate aparea datorita unei serii de factori. Unele dintre cele mai comune motive sunt:
- Retractia gingiilor datorita vârstei sau periajului dentar incorect
- Bauturile acide (cum ar fi sucurile carbo-gazoase) care provoaca eroziunea smaltului si expunerea dentinei
- Scrâsnirea dintilor fenomen ce poate provoca sensibilitatea majoritatii sau tuturor dintilor
- Periajul incorect (orizontal si agresiv) si/sau periajul de mai mult de trei ori pe zi pot duce la abrazarea (subtierea) smaltului
- Afectiuni gingivale care pot genera retractia gingiei
Cum pot fi tratate aceste afectiuni?
Pana in momentul de fata se foloseau substante desensibilizante topice, care ar puteau sa aiba efect, sau nu, pentru o perioada lunga de timp.
Noutatea consta in tratarea acestor afectiuni cu laserul.
Terapia nu necesita anestezie, pacientul simtind doar o usoara incalzire a zonei dureroase. Avantajele acestei terapii constau in rapiditate si eficienta.
Cum functioneaza efectiv? Teoria hidrodinamica a sensibilitatii pulpo- dentinare ne spune ca fluidul tubilor dentinari se misca inspre pulpa si inapoi. Cu cat se misca mai mult, cu atat creaza presiune pe pulpa si acest lucru, de obicei, este cel care cauzeaza sensibilitatea. Laserul deshidrateaza tubii, asadar volumul fluidului tubilor dentinari scade. Deoarece exista un volum mai mic de lichid, acesta devine mai vascos si se misca mai putin in interiorul tubilor dentinari, astfel ca se obtine desensibilizare mai mare. Tratamentul cu laser dureaza 90 secunde si poate fi repetat in functie de gradul de sensibilitate al dintelui in cauza.