La cât timp după extracție se poate pune implantul și coroana dentară

la cat timp dupa extractie poti face implant dentar

Implantul dentar reprezintă o soluție populară în rândul pacienților care din diferite motive au pierdut unul sau mai mulți dinți de pe arcadă. Faptul că tehnologia avansează constant face ca astăzi să existe planuri personalizate de tratament chiar și pentru situații complexe.

Pentru că nu vorbim despre un simplu detartraj, ori despre tratarea cariilor superficiale, pacienții au numeroase curiozități, iar una dintre acestea ține de extracțiile dinților puternic afectați. În cele ce urmează, vei descoperi la cât timp după extracție se poate pune implant dentar.

Extracția dentară

Înainte de ajunge la etapa de inserare a unui implant dentar, trebuie să știi mai multe despre extracții. În primul rând, vorbim despre una dintre cele mai cunoscute și comune intervenții stomatologice, o procedură prin care se îndepărtează dintele din cavitatea orală.

De ce este necesară o extracție dentară?

Atunci când un dinte afectat nu mai poate fi salvat și deja începe să provoace alte complicații, se recomandă extracția. Iată câteva motive comune care conduc către această procedură:

  • Cariile profunde sau infecțiile severe: Atunci când dintele nu mai poate fi salvat cu ajutorul tratamentelor de canal, se poate recomanda extracția. În caz contrar, infecția poate afecta osul și dinții vecini;
  • Parodontoză: Mulți pacienți care suferă de parodontoză ajung mult prea târziu la stomatologie, după ce boala a deteriorat țesutul osos;
  • Dinți supranumerari: Există și pacienți care se nasc cu mai mulți dinți pe arcadă, ceea ce conduce la schimbări în procesul de masticație, la înghesuiri dentare, dar și la alte modificări, inclusiv de ordin estetic.

Molarii de minte fac parte din categoria extracțiilor realizate în mod frecvent. De altfel, dinții puternic deteriorați sau fracturați, cei care nu pot fi reparați, vor fi extrași în urma consultului de specialitate și înlocuiți cu un implant dentar rapid dacă nu există nicio infecție în acea zonă.

Vindecarea după extracția dentară

Vindecarea gingiei după extracție poate varia semnificativ de la o persoană la alta, în funcție de complexitatea extracției, dar și în funcție de tipul dintelui care a fost îndepărtat de pe arcadă. Gingia se va vindeca în 1 – 3 săptămâni, însă regenerarea osoasă poate dura câteva luni. Concret, dacă te întrebi în cât timp se vindecă o extracție de măsea, trebuie să știi că răspunsul poate fi diferit în funcție de fiecare caz clinic, dar în linii mari, întregul proces poate dura aproximativ 3 – 4 luni.

extractie dentara

Sfaturi pentru o vindecare rapidă și corectă

Așa cum recuperarea după implantul dentar vine cu câteva sfaturi și recomandări, după extracție poți ține cont de câteva aspecte esențiale pentru o vindecare rapidă, dar mai ales corectă:

  • Consumă alimente moi în primele zile;
  • Evită alcoolul și tutunul în primele zile;
  • Respectă medicația prescrisă;
  • Pune comprese reci pe obraz;
  • Odihnește-te și hidratează-te suficient.

Implanturile dentare

Un implant dentar este un dispozitiv medical folosit în implantologie pentru a înlocui rădăcina dintelui natural pierdut. Acesta este fabricat dintr-un material compatibil cu organismul uman, un material rezistent care va deveni o bază solidă pentru coroana dentară.

În general, pacienții optează pentru implanturi dentare deoarece acestea le permit să mestece, să vorbească și zâmbească în mod natural, fără durere, disconfort sau rușine. De aici și ideea că o astfel de decizie îți poate îmbunătăți considerabil starea de sănătate, dar și încrederea de sine.

Cu gândul la partea estetică, tot mai mulți pacienți sunt curioși să afle la cat timp după implant dentar se poate pune coroana dentara. Ei bine, în primă fază, implantul este încărcat cu o coroană provizorie. Mai târziu, după ce se finalizează procesul de integrare, acesta susține o lucrare protetică definitivă.

Implant dentar după extracție

În ceea ce privește etapele implantului dentar, extracțiile fac parte din pregătirea arcadei pentru procedura propriu-zisă. Așa cum ai înțeles din rândurile de mai sus, unii dinți chiar nu mai pot fi salvați, dar asta nu înseamnă că nu te poți bucura de un zâmbet frumos și sănătos. La modul general, putem discuta despre 3 abordări:

  • Implantarea imediată: Atunci când nu există infecție, iar osul și țesutul gingival nu au fost afectate, implantul poate fi inserat imediat după extracție;
  • Implantarea amânată: Reține că medicul este cel care decide momentul potrivit pentru înserare implantului. Drept urmare, există cazuri clinice în care este recomandat ca pacientul să mai aștepte între 2 și 4 luni, în funcție de capacitatea organismului de a se vindeca;
  • Implantarea târzie: Din păcate există și situații mult mai complexe, infecții serioase sau, mai ales pierderi osoase ce trebuiesc rezolvate înaintea inserării implanturilor. De aici și posibilitatea de a aștepta chiar și mai mult de 4 luni.
implant si coroana dentara

Plasarea imediată a implantului. Avantaje și dezavantaje

Plasarea imediată a implantului prezintă o serie de avantaje, precum: scurtarea timpului de tratament, dar și estetică îmbunătățită. Pe de altă parte, această metodă nu este recomandată în toate situațiile. Iată care sunt contraindicațiile:

  • Infecție;
  • Densitate osoasă redusă;
  • Volum insuficient al osului;
  • Modificări patologice ale osului;
  • Prezența altor indicații de ordin general.

Dacă te întrebi în cât timp se vindecă gingia după inserarea unui implant, este bine să știi că durata procesului poate varia în funcție de anumiți factori, printre care: starea generală de sănătate, complexitatea procedurii, dar și respectarea recomandărilor postoperatorii.

Reține și faptul că, pe termen lung, absența unui dinte de pe arcadă poate conduce la resorbția țesutului osos, dar și la deplasarea dinților naturali învecinați.

Așadar, implantul dentar se poate insera la o perioadă diferită de timp pentru fiecare pacient în parte. Un răspuns cât mai concret vei putea primi în cabinetul stomatologic, în urma consultației.

Data articol: 8 noiembrie 2023
4,9
+840 de recenzii reale în Google pentru Clinica LLL Dental

Pacienții noștri au evaluat pozitiv experiențele pe care le-au avut la clinica noastră. Le poți verifica direct în Google.

Profită de avantajele LLL:
  • medici buni – de 3 generații, creăm zâmbete sănătoase
  • garanție pentru fiecare lucrare
  • inovație – cele mai noi tehnologii și proceduri
  • totul într-un loc – laborator dentar propriu și radiologie dentară/CT
Calea Mosilor, Nr. 296, Bloc 46, Scara C, Parter, Bucuresti, Sector 2

Formular de Programare

This field is for validation purposes and should be left unchanged.

programează-te