Protetica dentară: Ce este, tipuri și avantaje

Ai auzit adesea despre lucrările protetice și poate chiar ți s-a recomandat un plan de tratament la ultimul consult. Știi ce este protetica dentară? Care este rolul medicilor specializați, care sunt tipurile de lucrări protetice și ce avantaje oferă acestea pacienților?
Deși domeniul a rămas același, tehnologia folosită este cu mult peste cea din trecut. Medicii specializați în protetică folosesc acum aparatură de ultimă generație și materiale gândite să reziste chiar și celor mai intense forțe masticatorii. Află, parcurgând articolul nostru, ce este protetica dentară și cum te poate ajuta.
Ce este protetica dentară?
Protetica dentară este acea ramură a stomatologiei care se ocupă cu reconstruirea dinților cu probleme sau înlocuirea acestora, în vederea obținerii unui zâmbet sănătos și estetic. Unele lucrări protetice se pot detașa din gură, în timp ce altele (cele mai multe) au caracter permanent și doar un medic poate interveni asupra acestora, dacă este cazul. Atenție, orice lucrare protetică se realizează în mod personalizat. Deci ai nevoie de o consultație pentru a stabili cu exactitate ce tip de tratament ți se potrivește.
Tipuri de lucrări protetice
Există mai multe tipuri de protetică dentară. Sigur ai auzit despre fiecare, dar poate nu ai asociat termenul cu această ramură a stomatologiei. Clarificăm chiar acum și prezentăm succint tipurile de lucrări protetice.
Fațete dentare
Începem cu noul, cu ceea ce este acum în tendințe. Sigur ai cel puțin un prieten care poartă fațete dentare. Acestea se aplică pe suprafața frontală a dinților pentru a acoperi diferite imperfecțiuni de ordin estetic: dinți decolorați, ciobiți, cu formă neuniformă, dinți care prezintă colorații ce nu pot fi îndepărtate cu ajutorul albirii dentare etc. La capitolul aspect, îți poți imagina un înveliș subțire care acoperă dintele cu probleme. De regulă, fațetele se realizează din ceramică.
Coroane dentare
Spre deosebire de fațete, pacienții care poartă deja coroane dentare au observat că acestea îmbracă total dintele afectat. Dacă fațetele se recomandă doar pentru estetică, coroanele dentare acoperă dinții deteriorați sau slăbiți (dar care, atenție, pot fi salvați) restaurându-le forma, dimensiunea și, bineînțeles, rezistența.
Coroanele dentare sunt folosite și în cazul pacienților care au nevoie de un implant dentar. În ultima etapă (etapa protetică), implantul este încărcat cu o coroană care îi va oferi aspect și funcționalitate.
Incrustații dentare
Incrustațiile dentare sunt, de asemenea, folosite în protetică. Acestea reprezintă o alternativă serioasă la plombele clasice, fiind concepute pentru a repara dinții care au fost afectați de carii sau alte deteriorări. Dacă dinții necesită o acoperire completă, atunci se recomandă coroanele dentare. În schimb, dacă dinții nu necesită o acoperire completă, dar nici nu pot fi suficiente doar plombele, se recomandă incrustații, deoarece sunt mult mai rezistente.
Punți dentare
O opțiune mai accesibilă față de implantul dentar este puntea dentară, care necesită șlefuirea dinților vecini edentației. Comparativ cu implantul , puntea nu previne resorbția osoasă dar asigura funcționalitatea masticației pentru o perioada destul de lungă până când se observă retracția gingivo-osoasă în dreptul punții.
Proteze dentare
Protezele dentare sunt acele dispozitive mobile sau detașabile care acoperă spațiile lipsă de pe arcadă. Pot fi concepute pentru întreaga arcadă sau doar pentru o anumită porțiune. Deși nu se pot compara cu implanturile dentare, acestea redau funcționalitatea și estetica danturii. Mai mult decât atât, toți pacienții ar trebui să știe că am depășit de mult vremurile în care bunicuțele își țineau proteza în paharul cu apă, pe noptieră. Acum există proteze dentare premium – mult mai rezistente și aspectuoase.
Când sunt indicate lucrările protetice?
Lucrările protetice sunt indicate doar de către un medic, în urma consultului de specialitate. Înainte de a detalia, trebuie să știi că factorii precum vârsta, starea generală de sănătate și, de multe ori, bugetul pot influența cu mult alegerea tipului de lucrare protetică. Revenim la indicații. Iată când se recomandă lucrările protetice:
- Pentru înlocuirea unuia sau mai multor dinți: Lipsa dinților afectează atât aspectul estetic, cât și vorbirea. De asemenea, pe termen lung, poate duce la migrarea dinților adiacenți și la alte probleme precum resorbția osoasă. Cele mai bune soluții aici sunt: implanturile dentare, punțile și protezele;
- Pentru reconstruirea dinților deteriorați: Din păcate, dinții sunt expuși zilnic la mii de bacterii și pot fi afectați de carii sau eroziune. De asemenea, pot fi fracturați sau afectați de anumite traume. În funcție de caz, se pot recomanda coroanele dentare sau incrustațiile dentare;
- Pentru corectarea esteticii: Dinții ciobiți, decolorați sau cu forme neuniforme îți pot da mari bătăi de cap. Cele mai bune soluții sunt coroanele dentare sau fațetele.
Servicii de protetica dentara în clinica LLLDental
Cauți protetică dentară în București? Te așteptăm la LLLDental! Echipa noastră medicală este pregătită să-ți explice clar opțiunile și să personalizeze tratamentul astfel încât să pleci mulțumit.
Fiecare serviciu oferit este gândit pentru a satisface chiar și cele mai exigente așteptări în ceea ce privește raportul calitate-preț. În plus, clinica noastră pune la dispoziție oferte speciale, așa că îți recomandăm să verifici frecvent secțiunea „Prețuri” pentru a descoperi cele mai noi promoții.
La LLLDental, punem accent pe comunicare deschisă și căutăm mereu cele mai avantajoase soluții pentru pacienții noștri. Pentru acces mai ușor la tratamentele necesare, oferim și posibilitatea de plată în rate.
Avantajele proteticii dentare
Protetică dentară oferă pacienților multiple avantaje. Cele mai comune fiind:
- Restabilirea funcționalității: Când te-ai bucurat ultima dată de un măr mâncat fără emoții direct din pom? Protetica dentară permite restabilirea masticației, în timp ce lucrează la îmbunătățirea dicției;
- Estetică îmbunătățită – Oricine își dorește să afișeze un zâmbet natural și armonios. Acum există o șansă pentru fiecare;
- Prevenirea problemelor dentare – Lucrările protetice evită problemele menționate mai sus (migrările dentare sau problemele legate de ocluzie);
- Durabilitate: Datorită tehnologiei și materialelor folosite, lucrările protetice au caracter durabil, deci rezistă timp îndelungat;
- Confort și adaptabilitate: Lucrările protetice sunt realizate din materiale prietenoase, biocompatibile, deci pot fi purtate fără probleme.
Alegerea serviciilor de protetică dentară
Alegerea serviciilor de protetică depinde de cum se prezintă dantura. De exemplu, dacă ai pierdut unul sau doi dinți de pe arcadă, o punte dentară poate fi o soluție excelentă. Asta dacă, din diferite motive, nu poți opta pentru implant dentar. Dacă lipsesc toți dinții de pe arcadă, ți se va recomanda o proteză dentară sau o punte înșurubată pe mai puține implanturi , tip All on 4 , All on 6, iar dacă dinții tăi au fost profund afectați de carii, dar pot fi salvați, s-ar putea să te ajute coroanele dentare.
Alegerea serviciilor de protetică dentară depinde mult de ceea ce ai nevoie și, bineînțeles, de alți factori. Putem spune că aceștia sunt bătuți în cuie pentru că ne referim la:
- Experiența medicului;
- Tipurile de lucrări realizate în clinică;
- Materialele utilizate;
- Tehnologia folosită;
- Raportul calitate-preț.
În cele din urmă, am învățat că protetica nu este doar despre estetică, ci combină aspectul cu funcționalitatea. Nu amâna zâmbetul pe care îl meriți! Programează o întâlnire cu specialiștii!