Parodontoza sau boala parodontală este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni cu care pacienții se prezintă în cabinetul stomatologic. Netratată la timp, aceasta poate duce la pierderea dinților, dar și la favorizarea dezvoltării altor probleme de sănătate. Din fericire, progresul din domeniul stomatologiei ne oferă posibilitatea de a găsi soluții și planuri de tratament personalizate inclusiv pentru problemele complexe. În cazul de față, pacienții pot alege un tratament pentru parodontoză cu laser – o lumină cu putere amplificată, monocromă, unidirecțională. LASER este un acronim pentru Lumina Amplificată prin Stimularea Emisiei de Radiație.
Parodontoza este o afecțiune cauzată de bacteriile care ajung pe suprafața dintelui, distrugând osul care susține rădăcina. Înainte de a cere un tratament pentru parodontoza, majoritatea pacienților prezintă mobilitate avansată în zona dinților – un semn avansat de boală. Pentru a înțelege mai exact de ce trebuie să ajungi la controalele regulate, trebuie să menționăm faptul că parodontoza are o evoluție progresivă, ce poate dura destul de mult:
Pacienții noștri au evaluat pozitiv experiențele pe care le-au avut la clinica noastră. Le poți verifica direct în Google.
Semne ale bolii parodontale sunt: sângerări gingivale la periaj și retragerea gingiilor, halena (respirație urât mirositoare). Acestea pot fi însoțite de mobilitate dentară. În cabinet putem face o diagnosticare corectă după o serie de radiografii și tomografii pentru evaluarea suportului osos din jurul dinților. Evaluarea gingiei o facem cu o sondă parodontală prin măsurători pentru fiecare dinte. Instrumentul este plasat între gingie și dinte. Orice valoare mai mare de 3 mm însoțită de sângerare reprezintă semn de boală parodontală.
În general, boala parodontală este asociată cu o igienă orală precară, dar există și alte cauze care facilitează apariția acestei afecțiuni:
Tratamentele cu laser au revoluționat medicina, fie că vorbim la modul general, fie că vorbim strict despre stomatologie. Deși facem referire la o tehnică relativ nouă, laserul este un tratament pentru parodontoză avansată care oferă rezultate promițătoare pentru diferite stadii de evoluție ale bolii. Tratamentul Parodontal Laser LLL (Low Level Laser – laser de intensitate joasa) este alternativa blândă fără incizii, a chirurgiei parodontale cu lambou. Laserul are o emisie de energie care vaporizează în mod selectiv doar bacteriile și țesuturile afectate de boală din șanțul gingival și pungile parodontale. Laserul folosit de noi are o lungime de undă de 940 nm, fiind cel mai bine absorbit de hemoglobina si oxihemoglobina. Aceste caracteristici explică acțiunea selectivă doar asupra țesuturilor afectate și bacteriilor cauzatoare de boală care atrag energia laserului și sunt distruse de aceasta. La același nivel de putere țesuturile sănătoase nu sunt afectate.
Ești curios cum se tratează parodontoza? Află că planul de tratament este diferit în funcție de stadiul în care se află afecțiunea. Dacă a fost descoperită la început, adică într-un stadiu incipient, pacientul va fi supus unui detartraj profesional, urmat de diferite sfaturi și recomandări, dar și de o altă vizită pentru a urmări progresele. Sigur că tratamentele de igienizare nu sunt recomandate doar pacienților care se confruntă cu această problemă, ci tuturor persoanelor pentru care sănătatea orală are prioritate. Iată cum poate arăta un plan de tratament:
Odată ce am stabilit că parodontoza implică un plan de tratament personalizat, putem discuta despre 3 faze:
Eficiența deosebită a Tratamentul Parodontal LLL se manifestă în special la formele incipiente si moderate ale bolii când putem spera în vindecare. În formele severe, avansate, produce o îmbunătățire a sănătății parodontale si o reducere semnificativa a ritmului evoluției.
Tratamentul Parodontal Laser (LLL) se adresează tuturor celor care au boli cunoscute ca parodontite marginale (parodontoze), în toate stadiile lor. Mulți dintre cei afectați refuză tratamentul tradițional chirurgical cu lambou din cauza fricii. Acești pacienți riscă să-și piardă dinții și să dobândească alte probleme de sănătate generală, determinate de boala parodontală. Pentru ei, soluția salvatoare este alternativa blânda -Tratamentul Parodontal Laser (LLL).
Te întrebi de ce este recomandat să tratezi parodontoza cu laser? În primul rând, vorbim despre un tratament minim invaziv. Spre deosebire de metoda clasică, laserul transmite un fascicul de lumină la o anumită intensitate pentru a îndepărta bacteriile care cauzează infecția. În plus, există și alte avantaje:
După realizarea tratamentului sunt indicate controale periodice si respectarea indicațiilor pentru a menține rezultatele obținute in urma tratamentului cu laser. Este important să respecți o serie de sfaturi și recomandări, iar prima regulă ține de igiena orală. Efectul tratamentului poate fi diminuat chiar de felul în care îți îngrijești dantura. Asigură-te că te speli pe dinți de 2 ori pe zi, utilizând o periuță moale care nu îți agresează gingiile. Folosește ața dentară pentru a îndepărta resturile alimentare prinse în spațiile interdentare, dar ai grijă să nu rănești gingia. De asemenea, este recomandat să incluzi apa de gură în rutina ta de îngrijire. Iată și alte sfaturi:
Dacă vrei să te bucuri de un tratament pentru parodontoză cu laser, va trebui să ții cont că fiecare plan de tratament este personalizat și poate implica mai puține sau mai multe vizite la cabinet. În funcție de complexitate, pacienții pot fi supuși și altor tratamente suplimentare.
Te confrunți și tu cu simptomele bolii parodontale? Atunci, nu ezita să faci chiar acum o programare la LLL Dental. Depistată la timp, parodontoza poate fi tratată.
Poți preveni parodontoza respectând o igienă orală corespunzătoare, dar și controalele regulate la fiecare 6 luni. Optează pentru o alimentație bogată în vitamine, mai ales în calciu și vitaminele B și C.
Durata tratamentului poate varia în funcție de complexitatea cazului. Astfel că tratamentul poate dura de la 30 de minute până la 2 ore și poate fi împărțit în mai multe vizite la cabinet.
În stomatologie, laserul poate fi folosit în numeroase cazuri. Principala utilizare este în parodontologie, dar poate fi folosit și în: chirurgie și implantologie (ca bisturiu fără sângerare pentru gingivoplastii – remodelarea gingiei, frenectomii), estetică dentară (albiri, îndepărtarea pigmentarii gingivale), in endodonție – la sterilizarea canalelor infectate, în tratamentul durerilor musculare și articulare, dar și în tratamentul aftelor bucale sau în tratamentul herpesului.
[1] Ciurescu, C. E., Dima, L., Ciurescu, V. A., Noja, G. G., Istodor, A. V., Moga, M. A., Ardelean, L. C., Rusu, L.-C., & Leretter, M. T. (2024). Laser Therapy Effects on Periodontal Status: A Randomized Study Using Gaussian Network Analysis and Structural Equation Modeling Approach. Medicina, 60(3), 437. https://doi.org/10.3390/medicina60030437
[2] Theodoro, L. H., Marcantonio, C., Gouveia, V., & Adriana, R. (2021). LASER in periodontal treatment: is it an effective treatment or science fiction? National Library of Medicine. https://doi.org/10.1590/1807-3107bor-2021.vol35.0099
[3] Al Asmari, D., & Alenezi, A. (2025). Laser Technology in Periodontal Treatment: Benefits, Risks, and Future Directions—A Mini Review. Journal of Clinical Medicine, 14(6), 1962. https://doi.org/10.3390/jcm14061962