Candidoza bucala: Cauze, simptome si tratament

candidoza bucala

Atât copiii, cât și adulții de orice vârstă se pot confrunta cu diferite afecțiuni apărute la nivelul gurii, iar una dintre cele mai cunoscute infecții este candidoza bucală, cauzată de o ciupercă denumită Candida albicans. Deși este mult mai frecventă în rândul bebelușilor și vârstnicilor, candidoza orală poate apărea oricând, dar vestea bună este că, depistată din timp, se poate trata ușor și rapid. Află, din rândurile următoare, care sunt cauzele, simptomele și remediile în acest sens.

Ce este candidoza bucală?

Candida albicans bucală este o ciupercă prezentă în organismul uman în mod natural, o ciupercă inofensivă, care nu produce leziuni dacă nu este activată. Atunci când există anumiți factori care să o stimuleze, ciupercă invadează țesuturile moi și produce ceea ce noi numim candidoză bucală.

Cauzele candidozei bucale

De regulă, cauzele candidozei bucale țin de slăbirea sistemului imunitar, fapt dovedit și de faptul că această infecție apare, mai frecvent, la sugari și vârstnici. Pe lângă aceasta, există și alte cauze, precum:

  • Unele medicamente – antibiotice, corticosteroizi, contraceptive cu administrare orală;
  • Prezența unor afecțiuni medicale – diabet, boli autoimune, cancer, HIV sau SIDA;
  • Chimioterapia și radioterapia;
  • Perioada de sarcină la femei;
  • Carențele de magneziu, fier, zinc și seleniu, precum și deficitul de vitamina A, B6 și B12;
  • Fumatul excesiv;
  • Dereglări hormonale;
  • Igienă orală precară;
  • Stres.

De asemenea, persoanele care poartă proteze dentare sau aparat dentar sunt mult mai predispuse să dezvolte candida bucală. Aici, este important de menționat că igiena orală și controlul stomatologic periodic te vor ajuta, în primul rând, să previi o mulțime de complicații, dar și să tratezi ușor și rapid orice problemă apărută la nivelul cavității bucale.

Simptomele candidozei bucale

Primele semne care ar trebui să te pună pe gânduri sunt: modificarea bruscă a salivei și apariția unor mici leziuni albicioase la nivelul limbii. Uneori, acestea pot fi prezente și pe cerul gurii, pe obraji, pe gingii și pe amigdale. În continuare, am redactat o listă cu alte simptome ale candidozei bucale:

  • Durere la nivelul gurii, dar mai ales la nivelul leziunilor și, uneori, în colțurile buzelor;
  • Senzație de arsură la nivelul gurii și faringelui;
  • Senzație de gură uscată;
  • Modificarea simțului gustativ și prezența unui gust neplăcut la nivelul întregii cavități bucale;
  • Sângerare în timpul periajului dentar.

În plus, dacă vorbim despre candidoză bucală cu simptome severe, pacienții se pot confrunta cu episoade de febră și dificultăți la înghițire, mai ales atunci când leziunile se extind și în zona esofagului.

simptome candidoza bucala

Tipuri de candidoză bucală

Candidoza bucală poate avea mai multe forme: ușoară, moderată, severă și recurentă. În ceea ce privește aspectul leziunilor prezente pe limbă și la nivelul cavității bucale, candidoza poate fi de 3 feluri:

  • Candidoza pseudomembranoasă: mici leziuni albe sau o pelicule albicioase care acoperă întreaga limbă și alte porțiuni din cavitatea orală. De regulă, după îndepărtare, apar și mici sângerări ale mucoasei;
  • Candidoza eritematoasă: prezența unor leziuni deschise, favorizate, de cele mai multe ori, de excesul de antibiotice;
  • Candidoza hiperplazică: caracterizată prin prezența unor leziuni nodulare, de culoare albă.

Tot aici, putem menționa și infecțiile cronice, precum:

  • Cheilita angulara: un tip de candidoză care poate fi vizibilă la nivelul colțurilor gurii și se manifestă prin: cruste, edem și disconfort accentuat;
  • Cheilocandidoza: un tip de candidoză care se poate observa la nivelul buzelor și se manifestă prin formarea unor cruste;
  • Leukoplakia: un tip de candidoză care apare în zona mucoasei bucale anterioare, dar și în părțile laterale ale limbii.

Trebuie să știi și că ciuperca pe limbă poate apărea și din cauza unei infecții preexistente cu o alte specie de Candida.

Candidoza bucală la copii și sugari

Candidoza la copii se manifestă prin stare de irascibilitate, scădere în greutate și dificultăți la înghițire. În general, candidoza la nou născuți este favorizată de nașterea naturală, atunci când mama prezintă candidoză vaginală. Astfel, se recomandă efectuarea analizelor și examinărilor regulate în sarcină, pentru a preveni astfel de complicații.

La sugari, candidoza bucală poate apărea și din cauza nerespectării regulilor de igienă atunci când mama își hrănește copilul la sân. De altfel, biberoanele și tetinele nesterilizate pot conduce spre o astfel de problemă.

Complicațiile candidozei bucale

În ceea ce privește complicațiile candidozei bucale, trebuie menționat faptul că acestea apar doar pe fondul unui sistem imunitar foarte slăbit, atunci când infecția a fost depistată destul de târziu. În cazuri foarte rare, ajunsă la un nivel avansat, infecția poate pătrunde în fluxul sangvin și poate cauza, mai târziu chiar și un șoc septic.

Pentru a evita astfel de complicații, este important să cauți remedii încă de la primele semne. Netratată corespunzător, orice infecție îți poate cauza probleme pe termen lung.

Diagnosticul candidozei bucale

Fie că vorbim despre candidoza bucală sau despre orice altă infecție, un diagnostic corect se va pune doar în cadrul consultației de specialitate. De multe ori, primele semne sunt depistate acasă, iar mai apoi pacienții ajung la stomatologie. În cazul infecțiilor severe, se prescrie tratamentul doar după realizarea unor investigații mai amănunțite, precum: prelevarea unei probe (examenul bacteriologic al sputei ori al exsudatului faringian) sau endoscopia.

Ceea ce este important de reținut și de subliniat este faptul că, odată depistată la timp, infecția poate fi tratată mult mai ușor și mai rapid. Încă există pacienți care amână consultația de specialitate, optând pentru diferite remedii realizate acasă, ceea ce nu ar trebui să reprezinte o normalitate.

tratament candidoza bucala

Tratamentul candidozei bucale

Un tratament pentru candida bucală, unul eficient, care să-și facă efectul încă din primele zile este cel recomandat de medicul specialist. Așa cum spuneam, din fericire, această infecție, este destul de ușor de recunoscut încă din stadiu incipient, având o simptomatologie specifică. Sigur că răspunsul organismului la tratament poate varia și în funcție de rezistența infecției. Astfel că, după caz, pacienții pot primi un tratament de scurtă durată sau unul de lungă durată.

Concret, se recomandă medicamente antifungice care conțin fluconazol, clotrimazol, itraconazol. De menționat este și faptul că unele se pot elibera și fără prescripție medicală, dar este important ca acestea să fie recomandate de către un specialist. De ce? Pentru că fiecare substanță oferă un anumit stimul organismului, în funcție de complexitatea cazului. De regulă, se prescriu și anumite probiotice, care să vină în completarea tratamentului cu antifungice.

Metoda de administrare a tratamentului poate fi diferită de la un caz la altul, în funcție de complexitate. Astfel că, se poate administra local sau oral (aici ne referim mai ales la candidozele care s-au extins și la nivelul esofagului sau chiar mai mult).

Reține și că, pe parcursul tratamentului, igiena orală joacă un rol esențial în combaterea leziunilor și bacteriilor prezente la nivelul cavității bucale. Suplimentar, poți apela și alte remedii, precum: apa cu sare, apă și bicarbonat de sodiu alimentar, apă cu suc proaspăt de lămâie, apă și oțet din cidru de mere. Toate acestea pot contribui activ la echilibrarea florei bacteriene, dar este important să ceri sfatul unui specialist înainte.

Prevenție și recomandări asociate candidozei bucale

Din fericire, există câteva măsuri de prevenție în cazul candidozei bucale. Iată care sunt cele mai importante:

  • Creează-ți o rutină de igienă orală, spălându-te pe dinți de două ori pe zi. Poți folosi ața dentară pentru a îndepărta resturile de mâncare și apa de gură pentru a te clăti;
  • Respectă programările la stomatologie și cere ajutor atunci când simți că în zona protezei dentare sau în zona aparatului dentar apar mici probleme;
  • Optează pentru o dietă echilibrată, bogată în substanțe nutritive, pentru a evita carențele de vitamine și minerale;
  • Încearcă să reduci consumul excesiv de zahăr și tutun;
  • Asigură-te că respecți prescripția medicală și că te prezinți la controalele periodice, în cazul în care suferi de diabet zaharat, boli autoimune sau alte afecțiuni cronice;
  • Asigură-te că faci toate analizele și investigațiile din timpul sarcinii, inclusiv examenul de depistare a candidozei.

În plus, pentru că acestă ciupercă este întâlnită adesea la sugari, există și câteva reguli de prevenție pe care oricare proaspătă mămică ar trebui să le cunoască:

  • Spălarea și sterilizarea zilnică a biberoanelor;
  • Schimbarea regulată a scutecelor. Odată ce au fost udate, acestea favorizează creșterea ciupercilor;
  • Igienizarea mamelonului înainte ca bebelușul să fie pus la sân.

E important să cunoști toate aceste reguli de igienă, dar și primele semne ale candidozei bucale. Nu amâna controlul stomatologic și cere sfatul medicului!

Întrebări frecvente

Cum se transmite candidoza orală?

De regulă, candidoza bucală nu este contagioasă si poate să apară in urma unor dezechilibre la nivel bucal, dar așa cum ai citit mai sus, se poate transmite ușor de la mamă la copil, în timpul nașterii, dar și de la un partener la altul. În cazul în care cineva suferă de candidoză, este de preferat să te speli bine pe mâini, cu apă și săpun și să eviți contactul cu saliva acestei persoane. Regulile de bază în privința igienei te pot ajuta în această situație, dar și în cazul în care tu ai candidoză bucală și vrei să sporești eficiența tratamentului pe care îl urmezi.

Este posibil ca infecția să dispară de la sine?

Așa cum am subliniat mai sus, este important să apelezi la un specialist încă de la primele semne. Există și cazuri, foarte ușoare, în care candidoza poate dispărea de la sine, dar este de preferat să ceri ajutor specializat și să folosești medicamentele pe bază de antifungice doar așa cum este menționat în prescripția medicală.

Există riscul ca infecția să devină cronică?

Din păcate, netratată la timp sau tratată incorect, candidoza poate evolua către o formă cronică. Astfel, subliniem încă o dată, nevoia de a consulta un specialist încă de la primele semne ale infecției. Prezența unor mici leziuni albicioase la nivelul limbii este cea mai des întâlnită reacție a organismului, atunci când ciuperca invadează țesuturile moi.

Care sunt opțiunile pentru persoanele care au recurențe episodice de candidoză bucală?

În astfel de cazuri, se recomandă și efectuarea altor analize și investigații, pentru a stabili care este motivul pentru care sistemul imunitar nu poate face față în mod natural acestei infecții.

Data articol: 2 ianuarie 2024
4,9
+840 de recenzii reale în Google pentru Clinica LLL Dental

Pacienții noștri au evaluat pozitiv experiențele pe care le-au avut la clinica noastră. Le poți verifica direct în Google.

Profită de avantajele LLL:
  • medici buni – de 3 generații, creăm zâmbete sănătoase
  • garanție pentru fiecare lucrare
  • inovație – cele mai noi tehnologii și proceduri
  • totul într-un loc – laborator dentar propriu și radiologie dentară/CT
  • program extins – luni-vineri, 08-21:30
Calea Mosilor, Nr. 296, Bloc 46, Scara C, Parter, Bucuresti, Sector 2

Formular de Programare

This field is for validation purposes and should be left unchanged.

programează-te