Carie dentară: Cauze, prevenție și tratament

LLL Dental » Carie dentară: Cauze, prevenție și tratament
carie dentara

E imposibil să nu fi ajuns cel puțin o dată la stomatologie pentru a trata o carie dentară. Vorbim despre cea mai comună afecțiune în rândul pacienților de orice vârstă. Atât cei mici, cât și adulții sunt predispuși la apariția acestor probleme, indiferent de modul în care își organizează rutina de îngrijire. Cariile apar în urma distrugerii smalțului dentar. Cum ajungi în această situație? Detaliem pe parcursul acestui articol. Citind până la final, vei descoperi care sunt cauzele, ce opțiuni de tratament îți punem la dispoziție, dar și cum poți preveni apariția complicațiilor.

Ce sunt cariile dentare?

Putem spune că o carie este rezultatul activității plăcii bacteriene. Aceasta din urmă se formează pe dinți din cauza alimentelor și băuturilor consumate zilnic. Dacă placa bacteriană nu este îndepărtată la timp, smalțul dinților începe procesul de distrugere. Sub continua acțiune a acidității, se formează o cavitate mai mult sau mai puțin adâncă în dinte. Așa își face apariția caria, cea care poate avansa rapid spre dentina și pulpa dentară. E suficient să ajungi la un control periodic după fiecare 6 luni pentru a depista în timp util apariția cariilor. De multe ori, acestea se formează în spațiile interdentare, ceea ce poate fi imposibil de depistat acasă, în fața oglinzii din baie. O carie între dinți poate fi mai periculoasă decât crezi [1].

cauze carie dentara

Cauze și factori de risc pentru cariile dentare

Cariile dentare sunt cauzate de placa bacteriană. Alimentele și băuturile, mai ales cele acidulate, dulci sau bogate în carbohidrați afectează dintele în mod direct. După masă, timp de aproximativ 40 de minute, saliva repară în mod natural țesutul afectat. Cu toate acestea, se impune periajul dentar în cel mai scurt timp (câteva ore). Din păcate, există persoane care optează pentru gustări repetate pe parcursul zilei, intervenind constant în procesul de refacere. Smalțul se distruge și așa apare un mic început de carie. Iată care sunt factorii de risc:

Simptomele cariilor dentare

Am stabilit de ce apar cariile. Acum ne îndreptăm atenția asupra simptomelor. E important ca acestea să fie depistate în stadiu incipient, în urma controlului de rutină, deci insistăm cu ideea de a merge periodic la control. Sigur că există și câteva semne care te pot pune pe gânduri înainte de a ajunge la stomatologie. Iată care sunt acestea:

tratament carie dentara

Tratamentul cariilor dentare

Există tratament pentru carii dentare, iar vestea bună este că, depistate în stadiu incipient, complexitatea procedurilor va fi una redusă. De asemenea, costurile pot fi mult mai mici.

De cele mai multe ori, tratamentul implică îndepărtarea țesutului afectat și umplerea zonei cu o plombă realizată în cabinet. Totuși, există și cazuri complexe, atunci când pacienții ajung la stomatologie cu carii dentare grave, iar aici un prim pas este realizarea radiografiei dentare și stabilirea unui plan de tratament care se poate realiza într-una sau chiar mai multe vizite la stomatologie.

Endodonție

În cazul cariilor profunde, se realizează o obturație de canal. Se va îndepărta țesutul afectat, dar și nervul dintelui. Se elimină infecția și, în cele din urmă, se pot prescrie și medicamente cu efect antiinflamator.

Coroane dentare

În unele cazuri, dintele tratat devine sensibil, iar o simplă plombă nu îi mai poate oferi protecția necesară. O coroană dentară se plasează pe dinte pentru a-i restabili forma și funcționalitatea. În același timp, coroana îi oferă și un aspect estetic deosebit de plăcut.

În funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, se pot recomanda și alte tratamente suplimentare, cum ar fi tratamente cu fluor sau igienizări. De asemenea, în cazuri mult mai avansate, atunci când caria a reușit să deterioreze cea mai mare parte din structura dintelui, se poate recomanda extracția, urmată de un plan specific de restaurare dentară. Implantul este, de multe ori, singura soluție de durată.

Complicații asociate cu cariile dentare

Există și o serie de complicații asociate cu neîndepărtarea cariilor dentare în timp util, cele mai serioase fiind infecțiile, urmate de pierderea dinților afectați [5].

Infecție dentară

Pulpa dentară este un strat care conține vase de sânge și nervi. Odată ce caria pătrunde în acest țesut, se formează una sau mai multe pungi cu puroi, facilitând infecția. Granulomul dentar, de exemplu, este o primă consecință în acest caz. Este dureros și implică o procedură complexă pentru îndepărtare.

Pierderea dinților

Spuneam mai sus că o carie neîndepărtată la timp poate afectata dintele în așa fel încât să faciliteze pierderea acestuia. Sunt cazuri în care nu există nicio variantă de tratament, deci se impune extracția.

Prevenția cariilor dentare

Dacă vestea bună este că există tratament pentru carie, vestea și mai bună este că o poți preveni. De cele mai multe ori, te costă mai puțin să previi decât să tratezi. Iată ce trebuie să faci:

În cele din urmă, îți reamintim că o carie pe dinte poate fi tratată cu ușurință dacă ceri ajutor în timp util. Nu uita să programezi o consultație de rutină!

Surse:

[1] Gomez, J. (2015). Detection and diagnosis of the early caries lesion. BMC Oral Health, 15(S1). https://doi.org/10.1186/1472-6831-15-s1-s3

[2] Mayo Clinic. (2023, November 30). Cavities/tooth Decay – Symptoms and Causes. Mayo Clinic; Mayo Clinic. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cavities/symptoms-causes/syc-20352892

[3] Lelly Andayasari, Rofingatul Mubasyiroh, Iin Nurlinawati, & Irna Sufiawati. (2023). Association Between Tobacco Smoking and Dental Caries in the Indonesian Population: Results of a National Study in 2018. Journal of Preventive Medicine and Public Health, 56(4), 357–367. https://doi.org/10.3961/jpmph.22.417

[4] Frias-Bulhosa, J., Manso, M. C., Mota, C. L., & Melo, P. (2025). Oral Health Disparities in Type 2 Diabetes: Examining the Elevated Risk for Dental Caries—A Comparative Study. Dentistry Journal, 13(6), 258. https://doi.org/10.3390/dj13060258

[5] Higuera, V., & Frank, C. (2017, November 15). Tooth Cavities: Symptoms, Causes, and Treatments. Healthline. https://www.healthline.com/find-care/articles/dentists/tooth-cavities#complications

Data articol: 26 April 2024 (actualizat la: 2 October 2025)
Photo of Dr. Claudiu Lupascu
Dr. Claudiu Lupașcu, medic stomatolog cu peste 25 de ani de experiență, este specialist în implantologie, parodontologie și imagistică dentară. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Dr. Lupașcu este dedicat practicii de stomatologie holistică și generală. Manager și medic coordonator, Dr. Lupașcu pune pasiunea pentru inovație și îngrijire personalizată în slujba pacienților săi.
Fă o programare
la Clinica LLL Dental

Pacienții noștri au evaluat pozitiv experiențele pe care le-au avut la clinica noastră. Le poți verifica direct în Google.

Profită de avantajele LLL:
  • medici buni – de 3 generații, creăm zâmbete sănătoase
  • inovație – tehnologii avansate
  • totul într-un loc – laborator dentar propriu și radiologie dentară/CT
  • program extins – luni-vineri, 08-21:30
Calea Mosilor, Nr. 296, Bloc 46, Scara C, Parter, Bucuresti, Sector 2

Formular de Programare

This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Nou pe blog